Partenerii noștri de la Povestea Calendarului știu, fără de îndoială, nu doar să spună și să scrie povești, dar și să transforme în scriitor fiecare persoană care trece pragul lumii lor magice. Trebuie să recunoaștem că primul sentiment care ne-a încercat, atunci când am auzit întâia dată despre ei, cu mai bine de 3 ani în urmă, a fost unul de oarecare regret, la gândul că ne-ar fi plăcut ca un astfel de loc să fi existat când eram și noi copii. Să ne bucurăm de el, cu emoțiile autentice și deloc filtrate ale copilăriei. A fost nevoie doar de o vizită pentru a înțelege că nu aveam nimic de regretat!
Parcul Povestea Calendarului nu este un loc în care să ajungi la momentul potrivit, ci este locul care face ca fiecare moment în care ajungi să fie cel potrivit. Tineri, părinți și bunici retrăiesc acolo clipele pure și magice ale copilăriei, în timp ce micuții de astăzi au ocazia să facă o incursiune în ceea ce a reprezentat copilăria celor care deja poartă niște ani pe umeri. În orice moment al vieții poposești pe meleagurile Poveștii Calendarului, ai ajuns la timp!
Parcul tematic Povestea Calendarului a fost gândit în jurul celor 12 luni ale anului, fiecare dintre ele fiind reprezentată de o căsuță deosebită, unică, ruptă din cele mai frumoase basme imaginate, precum și de povestea fratelui anului care locuiește în ea. Conceptul este unul original și nu se regăsește în niciun alt loc din țară. Scopul principal al parcului este acela de a apropia lumea copilăriei de azi, mult mai tehnologizată, digitalizată și occidentalizată, de lumea copilăriei de altă dată, când lucrurile primeau mai multă însemnătate în ochii și timpul celor mici.
Pe lângă cele 12 căsuțe tematice, parcul dispune de numeroase alte activități, pentru mici și mari precum: un trenuleț, pistă de motociclete, un lac cu bărcuțe, o zonă estivală, un vapor al piraților, un Han interactiv al Strigoilor, o căsuță cu jocuri ale copilăriei, alta cu lecturi, numeroase activități în aer liber, leagăne, hamace și preparate gustoase și proaspete. Marea bucurie a celor mici, rămân, totuși, atelierele tematice, diferite de la un week-end la altul. Ateliere de desen și pictură, tradiționale, gastronomice, șah, igienă, educație a mediului, cursuri de prim ajutor, pictură pe față, teatru, sesiuni de magie și câte și mai câte altele, se îmbină de minune cu evenimente ample, dedicate marilor sărbători românești. Scopul tuturor acestor activități este acela de a oferi celor mici o plajă foarte largă de posibilități, din care ei să aleagă ce le place, să descopere, să încerce și să își dezvolte abilități prin intermediul jocului.
Copii fiind, citim în basme despre locuri de poveste, tărâmuri magice protejate de natura înconjurătoare, ascunse în luminișuri de codru sau străjuite de munți falnici și care au puterea de a deveni nemuritoare. Putere pe care le-o oferim chiar noi, de fiecare dată când alegem să nu întoarcem niciodată spatele bucuriei de copil și încrederii în bine și frumos. De fiecare dată când alegem să nu lăsăm grijile de zi cu zi să mai îmbătrânească, puțin câte puțin, tinerețea din noi. Revenim, de fiecare dată, cu drag și bucurie la poalele măreților Munți Făgăraș, în inima naturii și ne încărcăm cu liniștea înconjurătoare și cu râsetele vesele ale copiilor, care răsună de la Povestea Calendarului până hăt în lume. Râsetele copiilor de azi și ale copiilor de ieri, care-și unesc vocile în aceeași poveste. Suntem bucuroși și onorați să îi avem alături la acest eveniment și recunoscători pentru că ne aduc, zi de zi, copilăria mai aproape.